Cheesecake japonez: o delicatesă ușoară și la modă

• De unde provine tendința prăjiturii cu brânză japoneze și care este rețeta din spatele acesteia?
• De ce este cheesecake-ul japonez atât de pufos și aerat?
• Ce diferențiază varianta fără coacere, cu biscuiți cu caramel, de cea originală?
• Cât de sănătos este cheesecake-ul japonez?
• Cheesecake-ul japonez cu iaurt sau skyr este o alegere bogată în proteine?

Cheesecake-ul japonez, cunoscut și sub denumirea de „cheesecake japonez pufos” sau „cheesecake sufleu”, a fost creat în Japonia în anii ’60 și ’70. Cofetarii japonezi s-au inspirat din cheesecake-ul european și din patiseria franceză, dar au dorit să creeze un desert care să se potrivească mai bine gusturilor locale. Rezultatul a fost un tort mult mai ușor, mai puțin dulce, cu o textură moale și aerată. Printre ingredientele tipice se numără brânza cremă, ouăle, laptele, o cantitate mică de făină și albușurile de ou bătute cu grijă. În mod tradițional, se coace la baie de apă pentru a-și păstra consistența umedă.

În paralel, pe platformele de socializare s-a răspândit o variantă simplificată. De obicei, se folosește skyr sau iaurt grecesc, combinat cu biscuiți cu caramel. De multe ori, sunt suficiente doar câteva ingrediente, ceea ce face ca acest desert să fie perfect pentru tendințele culinare actuale, precum rețetele simple, pregătirea în avans a meselor și combinațiile creative de deserturi. Totuși, strict vorbind, acesta nu este un cheesecake japonez tradițional.

Secretul acestei texturi deosebite îl reprezintă albușul de ou bătut. Albușurile se bat separat până se formează spumă fermă, apoi se încorporează ușor în amestecul de brânză cremă. Bătând albușurile se formează o rețea stabilă de proteine care reține o mulțime de bule de aer. În timpul coacerii, aceste proteine se dilată sub efectul căldurii și al aburului. În același timp, proteinele întăresc și stabilizează structura prăjiturii. Rezultatul este textura aceea tipică, pufoasă, aproape ca un nor.

Baia de apă este la fel de importantă. Previne fluctuațiile bruște de temperatură și asigură o gătire uniformă. Astfel, miezul rămâne umed, iar suprafața este mai puțin predispusă la crăpături. În plus, cheesecake-ul japonez conține doar cantități mici de făină și amidon. În comparație cu prăjiturile tradiționale cu brânză, aceasta nu capătă o textură compactă. Brânza cremă asigură, de asemenea, umiditate și grăsime, ceea ce garantează că desertul își păstrează consistența plăcut cremoasă, în ciuda conținutului ridicat de aer. Cercetările arată, de asemenea, că alegerea produsului lactat are o influență semnificativă asupra texturii percepute.

Există diferențe clare între cheesecake-ul tradițional japonez și versiunea fără coacere care a devenit virală. Cheesecake-urile clasice americane sau europene sunt, în general, mai dense, mai tari și conțin cantități mari de brânză cremă, zahăr sau unt. În cazul cheesecake-ului japonez, gălbenușurile și albușurile de ou sunt preparate separat, ceea ce duce la un volum semnificativ mai mare. În plus, rețeta conține adesea mai puține grăsimi și zahăr.

Versiunea pentru rețelele sociale adoptă o abordare diferită. În locul brânzei cremă, se folosesc adesea skyr sau iaurt grecesc. Biscuiții cu caramel sfărâmați formează baza sau sunt așezați între diferite straturi de cremă. De multe ori, coacerea este omisă cu totul. Prin urmare, textura amintește mai mult de un desert modern pe bază de iaurt decât de o prăjitură tradițională cu brânză. Această combinație creativă de idei de deserturi diferite face din această variantă un amestec clasic de deserturi. În același timp, răspunde cererii multor consumatori pentru rețete ușor de preparat.

Cheesecake-ul tradițional japonez conține, de obicei, mai puțin zahăr și grăsimi decât multe dintre cheesecake-urile clasice, dar rămâne totuși un desert și ar trebui consumat cu moderație. Varianta cu iaurt „skyr” sau iaurt grecesc oferă adesea un aport mai mare de proteine și calciu. Cu toate acestea, tipul de iaurt, zahărul adăugat, cantitatea de biscuiți cu caramel și mărimea porției sunt factorii care determină cât de sănătos este, de fapt, acest produs. Prin urmare, nici măcar varianta bogată în proteine promovată pe rețelele sociale nu poate fi clasificată categoric drept sănătoasă.

Cheesecake-ul japonez clasic conține proteine provenite în principal din ouă și brânză cremă. Cu toate acestea, având un conținut de proteine de aproximativ 6-8 g la 100 g, nu se numără printre deserturile clasice cu conținut ridicat de proteine. Nu același lucru se poate spune despre variantele moderne cu skyr, iaurt grecesc sau quark cu conținut redus de grăsimi. Datorită modului în care sunt fabricate, aceste produse lactate conțin proteine din lapte mult mai concentrate și pot crește în mod semnificativ conținutul de proteine al desertului.

În special varianta fără coacere este, prin urmare, ideală pentru oricine caută un desert cu un conținut mai ridicat de proteine. În plus, brânza cremă și alte ingrediente cu un conținut ridicat de grăsimi pot fi uneori înlocuite fără a se pierde complet textura cremoasă caracteristică.

Quarkul cu conținut redus de grăsimi are cel mai ridicat conținut de proteine și este deosebit de potrivit pentru rețetele bogate în proteine. Skyr-ul și iaurtul grecesc îmbină un conținut ridicat de proteine cu o textură cremoasă, ceea ce le face ingrediente populare în rețetele moderne japoneze de cheesecake.